Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), la care România se pregătește să adere, recomandă statului român să majoreze accizele energetice, prin includerea în acestea a unei componente de taxare a emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2).
Un grup de parlamentari vrea să reia și chiar să înăsprească, inclusiv prin introducerea ei direct în Codul Fiscal, adică în legislația primară, o inițiativă a ANAF din urmă cu aproape 2 ani, abandonată în cele din urmă sub un val de proteste și procese în instanță: activitatea de comercializare angro de produse energetice să nu mai poată fi derulată decât de către firme care dețin spații de depozitare a acestora, în proprietate sau folosință.